Karuna Reiki

karuna reikiKARUNA este un cuvânt sanskrit și folosit în hinduism, buddhism, taoism și zen. Este tradus ca însemnând orice acțiune prin care e micșorată suferința altuia și poate fi de asemenea tradus prin “compasiune” sau “acțiune în sens de compasiune”. Când persoane individuale experimentează iluminarea, ele mărturisesc că toate ființele sunt cunoscute ca fiind una singură. De aceea este natural să extindem acțiunea compasiunii (Karuna) către fiecare, fără distincție, pentru că noi suntem toți una. În măsura în care îi ajutăm pe alții și îi sprijinim în procesul lor de vindecare, beneficiază de fapt toate ființele. Din pricina unității dintre toate ființele, se subînțelege de ce Karuna nu este extins asupra altora numai din pricina iubirii, ci și pentru că este complet logic să procedăm așa. În același fel în care dorești să-ți vindeci propriile răni, dorești să vindeci rănile altora. Este de asemeni stabilit în literatura buddhistă că acțiunea Karuna e nevoie să fie acompaniată de Prajna (înțelepciune), pentru a avea efectul corect.

KARUNA este calitatea motivantă a tuturor ființelor iluminate care lucrează să elimine suferința de pe pământ. Ele trimit în continuu o nelimitată cantitate de energie vindecătoare și îndumătoare către noi, dar nu toți o percep. După cum dezvolți în tine însuți Karuna, nu numai îi ajuți pe alții, dar deasemeni tu însuți vei fi mai receptiv față de Karuna, care este trimisă de către toate ființele iluminate. Astfel vindecarea ta este mai rapidă și mai bună.

Karuna Reiki te deschide să lucrezi mult mai apropiat cu toate ființele iluminate. Aceasta îi include atât pe cei iluminați care sunt prezenți fizic, cât și pe cei în spirit.

Karuna Reiki (Karuna = compasiune) este considerat de către majoritatea practicanților  ca având o vibrație superioară  față de Reiki.

Energiile sistemului Karuna au o vibrație foarte puternică și acționează la nivelul memoriei celulare, ajutând la înlăturarea sechelelor care generează dizarmonii.

Karuna Reiki ne ajută să ne conectăm mai ușor la energiile divine, să comunicăm mai bine cu ghizii spirituali și să fim mai receptivi față de ființele iluminate.

Este un sistem modern, de perfecționare în raport cu Reiki-ul clasic al lui Mikao Usui.

Karuna Reiki are patru grade:

  • Gr. I – 4 simboluri
  • Gr. II – 4 simboluri
  • Gr. III – 2 simboluri
  • Gr IV – 2 simboluri

După Reiki-ul clasic, este sistemul de Reiki cel mai apreciat din toată lumea.